top of page

SCOPUL Proiectului

 

Această campanie este legată direct de promovarea practicării sportului şi activităţilor fizice independente, în special de către elevi/ tineri, dar şi de către alte persoane din societate

Grupul ţintă :

  • Elevi şi cadre didactice : nivel primar, gimnazial, liceal (indiferent de vârstă, capacitate fizică, religie, etnie, etc)

  • elevi din clase cu predare simultană,

  • clase care au în componență elevi cu CES ,

  • elevi din zone defavorizate,

  • elevi cu condiții materiale deosebite,

  • elevi de alte etnii/ religie

  • Alte persoane din comunitate interesate de sport şi activităţi fizice

Principalele obiective sunt:

  • promovarea valorilor sportului: fairplay, lucrul în echipă, respectul pentru adversar, respectarea regulilor, etc

  • promovrarea unui mod de viaţă sănătos prin mişcare

  • dezvoltarea personală a tinerilor prin educaţie non-formală şi dezvoltarea motivaţiei pentru practicarea sportului  în mod independent

  • dezvoltarea competenţelor de comunicare şi relaţionare inter/intrapersonală şi dezvoltarea de aptitudini sociale şi civice prin acţiuni de voluntariat

  • elaborarea de idei şi practici noi care să pună în valoare dimensiunea socială a sportului.

  • dezvoltarea creativităţii şi conştientizarea identităţii lor europene.

Perioada derulării proiectului:  1 aprilie – 30 octombrie 2013

 

 

  • Abordarea unui subiect european în care sunt puse în discuţie valorile europene ale sportului: respect, toleranţă, egalitate, incluziune socială, fairplay, etc,contribuind la dezvoltarea şi împlinirea  personală.

 

  • abordare croscurriculară prin implicarea mai multor discipline: Limba română, Educaţie Fizică şi Sport, Educaţie Plastică, T.I.C., limba engleză, etc

ARGUMENT

Prezentarea Proiectului

Coordonator prof .Elena Rusu

Proudly made by Wix.com

bottom of page