Platformă educațională creată de profesorii de Educație Fizică și Sport coordonatori de proiect:
Elena Rusu - L.T.Emil Racoviță Baia Mare
Elena Baniță - Colegiul Naț. Dr. I.Meșotă Brașov
creat:15.03.2020
actualizat: 01.05.2024
Pagină realizată de prof. Elena Rusu
Liceul Teoretic Emil Racoviță Baia Mare, Maramureș
Lecția de VOLEI
în educație fizică și sport online
Voleiul este un joc sportiv colectiv care :
-
se caracterizează prin atractivitate şi accesibilitate,
-
nu necesită condiţii organizatorice şi materiale complicate,
-
se poate juca atât afară cât şi în sală.
În jocul de volei se dorește ca mingea să fie păstrată cât mai mult timp în aer și oferă posibilitatea paselor între membrii aceleiași echipe înainte ca mingea să fie returnată adversarilor.
Jocul a fost inventat în anul 1895, de către un profesor de educaţie fizică, Williams G. Morgan de la Colegiul Holyoke Massachusetts – SUA.
În ţara noastră voleiul a început să fie cunoscut şi practicat prin anii 1920-1921.
Principalele reguli ale jocului de volei
Terenul de volei
-
are formă de dreptunghi și are dimensiuni relativ reduse (18 m lungime și 9 metri lățime sau 2X9/9).
-
cuprinde terenul de joc şi zona liberă dreptunghiulară de minimum 3 m. lăţime.
Fileul de volei
-
are 1 metru lățime, respectiv între 9,50 și 10 metri lungime
-
este întins deasupra liniei de mijloc a terenului.
-
trebuie sä fie plasat la înălțimea de 2,43m pentru volei masculin, respectiv 2,24 m la feminin.
Arbitrii de volei
-
meciul este arbitrat de către 2 arbitri principali care sunt amplasați pe câte o margine a terenului, la jumătate, unul fiind situat la nivelul fileului, iar celălalt la nivelul terenului, pentru a vedea desfășurarea punctelor cât mai bine.
-
există și 2 sau 4 asistenți de linie așezați la capetele terenului și validează punctele din apropierea lor.
ECHIPA
-
Jocul se desfășoară între 2 echipe formate din 6 jucători care nu sunt în contact direct, fiind despărţite de un fileu. Acestora li se adaugă între 6 și 8 rezerve, în funcție de regulamentul fiecărei competiții.
-
3 jucători sunt în zona de fileu iar ceilalți 3 trei sunt situați în zona de fund a terenului.
-
Unul dintre cei 6 jucători din teren are rolul de libero (jucător specializat în apărare, cel care are cele mai rapide reacții). Acesta se implică în cele mai multe atacuri ale adversarilor, încercând să salveze punctele. Un voleibalist care ocupă funcția de libero nu poate fi pus căpitanul echipei.
-
Căpitanul echipei este identificat printr-o tresă de 8x2 cm de culoarea diferită de cea a tricoului plasată sub numărul din faţă. El este singurul autorizat să se adreseze arbitrilor în timpul meciului și poate face acest lucru numai când mingea este afară din joc.
-
Numai jucătorii înregistrați pe foaia de arbitraj pot să pătrundă pe teren și să participe la meci.
Mingea
-
este sferică, de piele, de piele sintetică sau material similar.
-
poate avea o singură culoare deschisă sau o combinație de culori.
-
circumferința ei să trebuie să fie cuprinsă între 66 cm +/- 1,00 cm
-
greutatea între 270g +/- 10g.
Ea nu trebuie să cadă în terenul propriu şi trebuie trimisă peste fileu
în terenul advers, prin cel mult 3 lovituri dacă nu se efectuează blocaj.
Meciul se încheie atunci când una dintre echipe câştigă trei seturi din cinci.
-
pentru a câştiga un set o echipă trebuie să marcheze prima 25 puncte, cu o diferenţă minimă de 2 puncte şi 15 puncte în setul decisiv.
-
atunci când o echipă comite o greşeală, echipa adversă câştigă faza de joc şi obţine un punct
(Prin regulamente interne la unele competiţii se poate stabili câştigarea partidei şi cu două seturi din trei).
-
între seturi există o pauză cu durata de trei minute.
-
după fiecare set, echipele schimbă terenurile de joc, cu excepția setului decisiv, când se schimbă la 8 puncte .
Rotația în teren a jucătorilor
-
În teren, jucătorii se rotesc în sensul acelor de ceasornic pentru servă.
-
Ordinea la rotație se stabilește la începutul jocului, și este determintă de poziția jucătorilor pe toată durata setului.
-
Când echipa la primire câștigă serviciul, jucătorii se deplasează cu o poziție spre stânga (în sensul acelor de ceasornic) și efectuează astfel o rotație.
-
Conceptul rotației a fost dezvoltat pentru a permite fiecărui sportiv să participe la joc.
Principalele reguli ale jocului de volei
-
se pot executa cel mult 3 pase în aceiași echipă, după care mingea trebuie trecută peste fileu
-
o minge trimisă în fileu poate fi reluată în cadrul celor trei lovituri ale echipei
-
nu este voie ca mingea să fie prinsă sau aruncată, ci trebuie să ricoșeze din lovitura jucătorului
-
mingea poate să atingă fileul în timpul depășirii acestuia.
-
jucătorii pot atinge mingea cu orice parte a corpului
-
același jucător nu poate lovi mingea de 2 ori consecutiv
-
blocajul nu este considerat ca și lovitură (pasă)
-
jucătorii nu au voie să alerge sau să țină mingea în teren
-
jucătorii au voie să atinga stâlpii, cablul, sforile și orice alt obiect dincolo de antene, incluzând chiar și fileul, cu condiția ca această acțiune să nu influențeze derularea jocului. Contactul jucătorului cu fileul nu este o greșeală, cu excepția cazului cănd această atingere influențează derularea jocului.
-
jucătorii nu au voie să treacă sub nici o formă, cu nici o parte a corpului, în terenul advers
-
dacă mingea atinge linia de margine a terenului se va considera minge în teren
-
mingea poate fi jucată chiar dacă a ieșit în afara suprafeței de joc, cu condiția să nu fi atins podeaua până în acel moment.
-
se consideră aut doar când mingea lovește podeaua din afara terenului
Punctajul la volei
Se acordă punct atunci când :
-
mingea atinge podeaua, respectiv suprafața terenului, în terenul adversarilor
-
echipa adversă comite o greșeală
-
echipa adversă este sancționată cu penalizare.
Dacă echipa la serviciu câștigă faza de joc, ea câștigă un punct și va servi în continuare.
Se pierde punctul atunci când:
-
mingea iese în aut, iar punctul este pierdut de echipa care a făcut această greșeală
-
mingea este atinsă de 2 ori consecutiv de către același jucător
-
în aceiași formație mingea se atinge de mai mult de 3 ori, fără a fi trecută peste fileu
-
fileul a fost atins cu mâna de către jucător ( punctul se încheie și se acordă adversarilor)
-
în cazul unei greșeli de poziție / la serviciu / de rotație se acordă punctul echipei adverse
Time-out-ul se acordă după următoarele reguli:
-
fiecare echipă are la dispoziție câte 2 întreruperi de joc pentru odihnă de câte 30 de secunde, pentru fiecare set.
-
întrerupere este considerată și atunci când se efectuează o schimbare, lucru permis de 6 ori într-un set.
Penalizare și eliminarea ăn meciul de volei:
-
arbitrul acordă penalizare sau eliminare, în funcție de gravitatea faptei
-
Față de alte sporturi, eliminarea se aplică doar pentru setul respectiv, nu pentru întregul meci.
GREŞELI ALE JUCĂTORULUI LA FILEU
-
atingerea fileului
-
pătrunderea în spaţiul de joc advers împiedicând jocul adversarului
GREŞELI DE SERVICIU:
-
nerespectarea ordinii la serviciu,
-
execuţia incorectă,
-
serviciul atinge un jucător al echipei care serveşte, atinge fileul, cade în afara terenului.
După ce arbitrul a fluierat, jucătorul are la dispoziție 8 secunde pentru a arunca mingea în aer.
Este interzisă blocarea serviciului de către voleibaliști aflați lângă fileu
În cazul în care serviciul se oprește în fileu punctul se acordă adversarilor.
LOVITURA DE ATAC - greşeli:
-
lovirea mingii în spaţiul de atac al echipei adverse
-
trimiterea mingii în afara terenului
-
lovitura de atac asupra serviciului advers
BLOCAJUL - greşeli
-
atingerea mingii în spaţiul de joc advers înaintea sau în timpul loviturii de atac
-
un jucător din linia a doua efectuează blocaj.
-
blocajul prin exteriorul antenelor
-
blocarea serviciului advers
-
atingerea fileului
-
mingea respinsă de blocaj cade în afara terenului
Acţiuni individuale în atac - acţiuni de bază:
-
Serviciul
-
Ridicarea pentru atac
-
Lovitura de atac
Acţiuni individuale în apărare - acţiuni de bază:
-
Preluarea serviciului
-
Blocajul
-
Preluarea din atac
Serva (serviciul) de volei
Serviciul este acţiunea de punere a mingii în joc și poate fi de jos sau de sus.
-
Jucătorul care servește se află în spatele liniei de fund a terenului, în partea dreaptă. El trebuie să treacă mingea peste fileu spre echipa adversă.
-
Serviciu nu trebuie trecut în mai mult de 8 secunde după fluieru arbitrului.
Serviciul de jos din faţă este utilizat mai ales de începători.
Pentru executarea lui,
-
jucătorul este orientat cu faţa şi linia umerilor paralel cu fileul.
-
Piciorul opus braţului de lovire este plasat înainte, articulaţiile gleznă, genunchi sunt uşor flexate. Trunchiul este uşor înclinat,
-
mingea este ţinută la nivelul centurii cu mâna opusă celei de lovire.
-
Se aruncă mingea uşor în sus, iar cu brațul îndemânatic care a efectuat un scurt elan se loveşte mingea în porţiunea ei inferioară concomitent cu trecerea greutăţii corpului pe piciorul din faţă.
-
În momentul lovirii, palma este încordată şi cu degetele apropiate.
Serviciul de sus din faţă este folosit atât la nivelul începătorilor cât şi la nivelul de performanţă.
-
Mingea este ţinută în palma mâinii care nu loveşte la nivelul pieptului.
-
Braţul de lovire se află ridicat întins la nivelul capului, cu palma orientată spre minge pregătită pentru lovire.
-
Mingea se aruncă în sus şi în faţă la o distanţă de cca.40-60 cm, timp în care se trece greutatea pe piciorul din spate şi trunchiul execută o uşoară extensie.
-
Mingea se loveşte cu toată palma, când se află la momentul maxim al înălţării ei
Exerciții pentru învățarea paselor de volei
PRELUAREA DIN SERVICIU
Preluarea din serviciu face parte din acţiunile individuale de apărare, prin care echipa se apără împotriva acţiunii adversarului şi intră în posesia mingii.
Clasificare:
-
Preluarea de jos cu două mâini – folosită cel mai frecvent.
-
Preluare de sus cu două mâini;
-
Preluare cu două mâini de sus sau de jos cu plonjon pe spate sau lateral.
PRELUAREA MINGII DIN SERVICIU
Poziţia specifică este caracterizată de mărirea bazei de susţinere prin depărtarea picioarelor dincolo de lăţimea umerilor, cu un picior mai înainte. Centrul de greutate este coborât cu genunchii mult îndoiți.
Braţele sunt depărtate, urmând să se apropie în momentul contactului cu mingea.
Lovirea se face cu antebraţele, articulaţiile pumnului şi cotului sunt în extensie.
LOVITURA DE ATAC
- este o acţiune de finalizare a atacului
Are în vedere trimiterea mingii în terenul advers prin lovire cu o mână şi este executată în urma unei sărituri prin care jucătorul ajunge să aibă contact cu mingea deasupra nivelului superior al fileului.
Elanul se execută cu 1 sau 2 paşi, ultimul mai lung.
Bătaia se poate executa simultan sau succesiv și se asigură o săritură cât mai înaltă pe verticală. Mingea se loveşte în momentul când săritura este în punctul ei maxim.
Mingea se loveşte cu toată palma deasupra liniei fileului, imprimându-se o traiectorie descendentă. Aterizarea se face elastic pe ambele picioare.
LOVITURA DE ATAC
Video propus de eleva Cusco Andreea- L.T. Emil Racoviță Baia Mare
LOVITURA DE ATAC
Video propus de eleva Pop Lorena Maria - L.T. Emil Racoviță Baia Mare
Exerciții pentru LOVITURA DE ATAC
Blocajul
-
Blocajul este acțiunea de interceptare a mingii care vine de la adversar efectuată de jucătorii plasați aproape de fileu, depășind marginea superioară a fileului.
-
Un blocaj este efectuat atunci când mâinile unui jucător din apărare atinge mingea împingând mingea spre terenul oponentului.
-
Un blocaj colectiv este realizat de doi sau trei coechipieri aflați unul aproape de celalalt și devine efectiv când unul dintre ei atinge mingea.
-
Numai jucătorilor din linia întâi le este permis să realizeze un blocaj efectiv.
-
În cursul blocajului, jucătorul poate să treacă mâinile și brațele pe deasupra fileului, cu condiția ca această acțiune să nu împiedice jocul adversarului.
-
Blocajul serviciului advers este interzis.
-
Contactul mingii cu blocajul nu este considerat ca o lovitură a echipei. În consecință, după o atingere la blocaj, echipa are dreptul la trei lovituri pentru a retrimite mingea.
Exerciții de volei acasă
Exerciții de volei începători pentru acasă
11 exerciții de volei pentru acasă
Video propus de eleva Savolszki-Madaras Anamaria-Magdalena de la L.T.Emil Racoviță Baia Mare
20 MIN acasă FULL BODY WORKOUT | VOLLEYBALL (No Equipment)
Și un atfel de volei
Beach Volleyball
Crossnet
Sursa:
-
Prof. Rusu Flavia,, CURS DE VOLEI, CLUJ-NAPOCA 2007, UNIVERSITATEA "BABEŞ-BOLYAI" CLUJ-NAPOCA